LEGENDELE DACILOR LIBERI PDF

Apele, muntii, padurile, sesurile, toate erau darnice si faceau ca belsugul sa fie pentru toti ceva obisnuit. Peste acest tinut, Mos Timp impartea dreptate din belsug. Cetatea lui de scaun era Muntele Ascuns si, asa cum conducatorul avea grija de multime, asa si supusii isi cinsteau mai-marele: aduceau la poalele Muntelui Sacru ofrande nenumarate de grane si miere, de lapte si branza, tot ce oferea mai bun pamantul manos pe care traiau si pe care-l iubeau nespus. De cateva ori pe an se puteau vedea procesiuni ale Dacilor, caci despre ei este vorba, venind spre picioarele Sfinxului si lasand acolo darurile prin care isi aratau multumirea fata de Duh. In acele vremuri, intr-un mic catun asezat la marginea muntilor, se spune ca traia un staroste batran, drept si curajos ca toti fratii sai, si care avea o turma de oi cum nicaieri nu mai puteai afla alta sa i se asemene, intr-atat erau de frumoase si darnice in lana si lapte mioarele lui. Viata sa era lipsita de orice fel de grijasi necaz, era bogat si nicicand nu cunoscuse suferinta.

Author:Gukazahn Zologul
Country:Finland
Language:English (Spanish)
Genre:Personal Growth
Published (Last):10 December 2015
Pages:226
PDF File Size:10.77 Mb
ePub File Size:5.23 Mb
ISBN:204-5-59796-312-1
Downloads:56803
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Dazshura



Apele, muntii, padurile, sesurile, toate erau darnice si faceau ca belsugul sa fie pentru toti ceva obisnuit. Peste acest tinut, Mos Timp impartea dreptate din belsug. Cetatea lui de scaun era Muntele Ascuns si, asa cum conducatorul avea grija de multime, asa si supusii isi cinsteau mai-marele: aduceau la poalele Muntelui Sacru ofrande nenumarate de grane si miere, de lapte si branza, tot ce oferea mai bun pamantul manos pe care traiau si pe care-l iubeau nespus. De cateva ori pe an se puteau vedea procesiuni ale Dacilor, caci despre ei este vorba, venind spre picioarele Sfinxului si lasand acolo darurile prin care isi aratau multumirea fata de Duh.

In acele vremuri, intr-un mic catun asezat la marginea muntilor, se spune ca traia un staroste batran, drept si curajos ca toti fratii sai, si care avea o turma de oi cum nicaieri nu mai puteai afla alta sa i se asemene, intr-atat erau de frumoase si darnice in lana si lapte mioarele lui.

Viata sa era lipsita de orice fel de grijasi necaz, era bogat si nicicand nu cunoscuse suferinta. Cu toate acestea, era un lucru care-i amara pana in maduva oaselor traiul de fiecare zi: se apropia vremea cand turmele trebuiau lasate mostenire unui urmas, dar, din pacate, el nu avea pe nimeni. Plangea batranul, in gandul sau. Marele necaz al vietii acesta ii era: nu avea nici un copil sa-i aline batranetile. Toata tineretea, el si femeia sa incercasera sa aduca pe lume un prunc, dar zeii nu-si intorsesera privirea catre ei, iar acum, cand trupurile le erau batrane si istovite de viata, nu le mai ramasese decat rugaciunea.

La care nu renuntasera niciodata, insa. Speranta nu le pierise din suflet, erau oameni cu mare credinta in bunatatea lui Zamolxis. Ani si ani la rand se rugasera, adusesera ofrande bogate, dar degeaba. Intr-o noapte insa, starostele nostru avu un vis ciudat, care il intineri dintr-o data cu douazeci de ani. Se facea ca Mos Timp a venit langa patul sau, l-a privit o clipita, apoi, fara nici un fel de introdicere, i-a spus urmatoarele: — In prima luna a anului vei merge la Sfinx.

Sa faci in asa fel incat sa ajungi acolo taman cand luna de pe cer va fi in al patrulea patrar, nu mai tarziu si nici mai devreme. Pentru ca nu ti-ai rispit credinta sacra si speranta, Sfinxul iti va indeplini dorinta. Te vei intoarce din Hotarul Sacru insotit de un prunc. Tot acolo vei afla misiunea sacra pe care trebuie sa o duci la bun sfarsit, pentru ca pruncul este urmas de zeu.

Va trebui sa ai mare grija si sa nu te abati cu nimic de la povetele pe care le vei primi. Imediat ce rosti aceste cuvinte, Mos Timp se topi in vazduh si eroul nostru se trezi. Vremea era chiar in luna lui Gerar si nu mai ramanea mult timp pana la venirea sorocului prevestit de Duhul Pietrei Sacre.

Asadar, dis-de-dimineata, starostele nu a stat in cumpana nici macar o clipa si I-a spus femeii sale: — Mare este bunatatea stapanului nostru! Babo, umple-mi degraba desaga cu merinde ca trebuie sa plec la drum lung. Te pomeni ca vrei sa ma parasesti la batranete! Nu trebuie sa stii prea multe! La intoarcere voi avea un prunc cu mine, iar el va fi al nostru prin mila Domnului nostru si marinimia sa fara margini. Acum taci, apuca-te de treaba, si nu mai grai nimic, stiu eu tot ce-i nevoie de stiut.

Asculta la vorbele mele si fa ce-ti poruncesc caci s-a petrecut o minune, iar Zeul ne-a ascultat rugaciunile. Vazand ca n-o scoate la capat cu barbatul, baba nu mai spuse nimic, dar o podidi plansul de fericire, asa ca merindele starostelui fura binecuvantate si de lacrimile ei.

Nu se scurse multa vreme pana cand ea il petrecu inlacrimata cu privirea din poarta ograzii…Starostele plecase in cea mai mare graba pe calea care avea sa le aduca bucuria in casa. Nu-l luase cu el decat pe cel mai credincios caine ce se afla pe langa turma, spre a-l avea tovaras de drum. Era singurul suflet muritor care avea sa-i fie aproape in calatoria spre Muntele Sacru. Dupa ce a strabatut vai rar batute de piciorul omului, a lasat in spate munti inalti ce pareau a avea piscurile pana la cer,a sarit peste rauri inspumate, a trecut prin codri batrani si desi a suit pe stanci ascutite, intr-un tarziu a reusit sa ajunga in fata marelui Sfinx.

Desi nu dormise in cateva nopti decat putine ceasuri, nu simtea deloc oboseala, trupul sau era parca de aceeasi varsta cu sufletul pentru ca, vedeti voi, starostele in sinea sa era la fel de tanar ca si in vremea cand isi indragise pentru prima data femeia, iar pe atunci nu avea mai mult de saptesprezece primaveri.

Acum se afla chiar la picioarele Sfinxului si ii privea chipul taiat in piatra. Stia inca de cand era copil ce era de facut pentru a-l trezi pe paznicul Hotarului. Numai ca atunci, in timpul in care asculta cu urechile ciulite si ochii mariti a mirare legendele spuse de batrani, n-ar fi crezut in ruptul capului ca se va afla si el, la randul sau, intr-una din situatiile in care numai cei mai viteji eroi se puteau gasi. Asa ca, putin speriat de ceea ce urma sa faca, dar si mai inspaimantat chiar ca povestea va deveni aievea, starostele inchise ochii strangand pleoapele puternic, se lasa sa cada in genunchi si ridica bratele cu degetele in forma stelei cu zece colturi.

Statu asa putin, apoi deschise ochii si privi catre Sfinx, vorbindu-i: — Marite Sfinx, paznic vesnic al Muntelui Sacru! Am primit in vis chipul si vorbele bunului Mos Timp, Duh al Pietrei atotputernice, iar el, in marinimia sa, m-a indreptat spre tine. Ma gasesc la picioarele tale si porunca astept sa-mi dai! Chipul Sfinxului se lumina si prinse viata, graind: — Bine ai venit, om vrednic, te asteptam.

Eu iti voi arata doar calea pe care trebuie sa apuci, mai departe nu este treaba mea. Va trebui sa iei drumul potecii nordului si sa mergi fara odihna pana la caderea intunericului. Acum este dimineata, asa ca vei merge intreaga zi. Sa nu te opresti si nici sa nu te abati macar cu un pas de la calea nordului pentru ca vei pierde totul.

Cand soarele va apune, ai sa te opresti. Chiar in acel loc vei astepta trei zile si trei nopti pentru ca visul sa se implineasca. Emotionat si induiosat ca ceea ce visase o viata intreaga avea, in sfarsit, sa se petreaca, starostele arunca o ultima privire spre Sfinx, dupa care se ridica si porni in urmatoarea parte a calatoriei ce avea sa-i aduca pruncul mult dorit.

Zapada mare si viscolul crunt al muntilor il faceau sa inainteze greu. De multe ori era azvarlit intr-o parte sau in alta de pale puternice de vant, dar nimic in lume nu l-ar fi putut opri.

De cate ori cadea, de tot atatea ori se ridica, mai indarjit parca. Se orienta si gasea linia nordului, apoi iar mergea, mergea faca ca macar o clipita sa-i treaca prin minte sa renunte.

Ore in sir a tinut-o tot asa, el si credinciosul sau caine, pana in momentul in care soarele s-a hotarat sa atinga zenitul in spatele piscurilor albite de nea. O data cu apusul, ca prin minune, a incetat si viscolul, iar pe locul unde starostele se oprise, zapada s-a topit dintr-o data , dand la iveala un loc destul de mare, suficient pentru a se intinde si el si cainele.

Locul era acoperit numai de iarba grasa si muschi uscat. Aici voi petrece trei zile si trei nopti din viata asteptand sorocul poruncit de Zeu. Ah, dar voi pleca ducand acasa pruncusorul meu, fiul iubit pe care de amar de ani il astept.

Dar mai este mult pana atunci, deocamdata ar trebui sa vad ce bunataturi a pregatit baba, caci de multisor n-am mai simtit gustul mancarii. Tot vorbind asa, starostele a deschis desaga si a impartit frateste cu animalul sau credincios merindele binevenite dupa atata mers. La sfarsitul cinei se uita spre marele Sfinx, a carui silueta impunatoare o putea banui in departari. Isi indrepta gandul plin de recunostinta spre Mos Timp, spre el si spre Zamolxis, le multumi pentru marinimia aratata, apoi se inveli cu sarica ce-o avea pe spate si adormi.

Stand numai si numai in acel loc, se scursera trei zile si trei nopti, lungi, chinuitoare, dar pline de speranta. Atunci cand simtea nevoia, isi amintea de baba lui de acasa, care urma sa fie atat de fericita la intoarcearea sa, de mioarele lui dragi si de locurile de acasa, iar asteptarea devenea mai putin chinuitoare.

Se implinise in sfarsit sorocul din vis, ultima zi se transformase in seara si mai apoi in noapte. Eroul nostru avea simtamantul ca timpul se oprise in loc. Intr-un tarziu, luna ajunse pe cer si nu mai trebuia asteptat decat momentul in care zilele se vor schimba intre ele.

Inima batea de emotie in pieptul starostelui, mai-mai sa iasa afara, dar chipul ii era ca de piatra, nu lasa sa se intrezareasca nimic din zbuciumul interior. Pe cand orologiul cerului batea al doisprezecelea ceas, se petrecu si minunea asteptata de batran care, cu inima cat un purice, putu vedea cum din centrul Triunghiului Sacru porneste o raza de lumina spre cer indreptandu-se spre o anume stea.

Din povestirile batranilor stia ca aceea este Steaua-Mama a Pietrei Sacre. Cand raza atinse bolta instelata, din chiar acel punct pornira spre pamant opt raze luminoase venind cu putere spre staroste. Voi merge la cer sau voi cobori in adancul pamantului? Cele opt raze se indreptau, intr-adevar, spre viteazul staroste, dar nu el fu cel lovit si inconjurat de lumina orbitoare, ci o stanca de cremene din fata sa.

Acoperit de un zgomot infiorator, lasandu-se la pamant pentru a se feri de cutremurul ce parea iminent, omul nostru putu vedea cum in fata ochilor I se deschide un coridor ce patrunde adanc in inima muntelui.

Cerul si Pamantul se unisera sub voia Zeului si isi spusesera cuvantul sub privirile unui muritor ales de soarta. Batranul cazu cu piosenie in genunchi, pleca ochii in jos, apoi grai cu glas incet, dar ferm: -Bunule Duh al Pietrei Sacre, si tu, Marite Zamolxis, sunt nedemn de cinstea facuta.

Cu ochii scaldati in lacrimile fericirii si recunostintei va multumesc pentru ceea ce am vazut si trait aici, in Hotarul Sacru al Dacilor Liberi. Dupa ce termina cuvintele, lasand afara cainele, desaga si sarica, starostele porni in munte pe urma taiata in stanca de cele opt raze. Calea pe care mergea era luminata ca ziua, iar mosul, namaifiind nevoit sa lupte cu vrajmasia vremii, inainta vioi si fara sa simta nici o clipa povara anilor sai.

Nu se uita in nici o parte, doar in fata. Nu se temea si isi lasa pasii sa il conduca prin culoarul de piatra. Mergea cu pas sigur prin munte, pentru ca la sfarsitul aventurii va putea duce acasa linistea atat de mult visata.

Drumul era lung si intortocheat, dar pe masura ce se afunda mai mult in munte, lumina devendea mai puternica, iar aerul pe care-l tragea in piept era altfel, parca. Peretii erau mai departati, iar, in scurt timp, starostele se trezi intr-o sala mare de forma triunghiulara. In mijloc se gasea o masa de granit si un tron la fel.

Pe masa se afla, mareata, stralucitoarea Piatra Sacra, simbolul sfant al Dacilor Liberi. Ea era cea care luminase calea pe care venise. Pe tron, privindu-l cu ochi blanzi, sta insusi batranul din vis, Mos Timp. Vazandu-l pe Duh, starostele se lasa din nou sa cada in genunchi, lipindu-si fruntea de lespezile reci ale podelei.

Nu statu asa mult timp, pentru ca Duhul Pietrei sacre ii grai: -Tu, staroste, pentru dreptatea si vrednicia ta te afli acum aici, in inima Muntelui Ascuns, in fata Pietrei Sacre a Geto-Dacilor.

Ridica-ti privirile! Starostele isi indrepta fruntea si, cu o voce tremuranda, spuse: -Multumesc, stapane bun, pentru cinstea ce mi-o faci. Acum, insa, asculta la mine: ai fost ales pentru sufletul tau curat sa cresti un copil sacru, prunc nascut din stanca si izvor. Poarta numele de Muntean. Il vei lua cu tine si-l vei purta printre oameni pentru a invata pe indelete felul si obiceiurile lor.

In fiecare vara veti urca amandoi pe munte si vei aduce aici, in locul din care-l vei lua, aceleasi ofrande ca si pana acum. Toata pasunea ce-o vei cuprinde cu ochii la iesirea din Muntele Ascuns va fi a ta si numai a ta. Starostele asculta cu mare atentie si vru sa intrebe ceva, dar Duhul il opri printr-un gest poruncitor al mainii si tot el fu cel care continua: -Nu ma intrerupe, caci vei afla tot ce trebuie sa stii.

HORIMOUJA BOOKS PDF

Legendele Dacilor Liberi – „Piatra Sacra”

Brakasa Berciu and Popa ; Florea et al. Surfers excited to have fun liberl the important things this type of brought in technique, maybe even including the fact that the information surely is not traversed inside a flowing planet. Dava de la Sprincenata. De ce nu mai exista alte dovezi in acest sens?

CHOUMICHA EN ARABE PDF

Daci liberi

.

Related Articles